O astepta in barul hotelului. Se gandea deja cum va reactiona la surpriza urmatoare. Isi dorea sa-i trepideze sufletul de fiecare data cand va deschide cutiile primite de la el. Isi dorea sa o poarte peste tot in lume si pana una alta isi programase atent fiecare pas.
-M-astepti demult?
-Te-astept de-o viata.
-Mai ai timp?
-Pentru tine? Tot timpul din lume!
Vrajeala asta ieftina ii transformase-n haos intreaga viata. Se stiau de ani de zile. Niciodata nu ii cerea nimic, poate din acest motiv el devenise intr-un final hotarat sa-i ofere totul. Il privea. Acelasi costum bleumarin, in carouri, o batista argintie la piept si zambetul pe buze. Era barbatul perfect sau cel putin iluzia perfectiunii.
-Ai ramas neschimbat!
Zambea. Era atat de frumoasa. I-ar fi spus ca ea se schimbase. Stia ca il iubeste. Faptele vorbeau de la sine. Ii vazuse evolutia de pe vremea cand era o copila naiva. Ura faptul ca ii furase visele, ura faptul ca nu s-a simtit pregatit mai devreme, dar in acelasi timp isi admira opera de arta.
O femeie superba, care ar fi putut avea orice barbat si-ar fi dorit, dar care in continuare il prefera pe el. Inalta, bruneta cu ochi mari negri. Rochia alba ii cadea lejer pe un umar. Era ca o zeita si era numai a lui.
-Am un cadou pentru tine.
-Din nou?
-Mereu.
Desfacea cutia. Stia ca va urma o alta calatorie. Stilul lui era inconfundabil. Era curioasa sa stie unde. O sticla de vin insemnata cu titlul “Colocviu la Atena”.
-Nu-ti placea marea si daca-mi amintesc bine cand iti spuneam de Grecia, numeai Atena o adunatura de pietre.
-Imi place vinul si te ador pe tine, iar tu adori marea, inclusiv adunatura aia de ruine. Urcam sa bem vinul?
Liftul era neincapator. Ea era fericita. Stia ca el nu face concesii, dar poate ca undeva mai exista un licar de speranta.
Vinul curgea frumos in pahare. Avea sa fie o noapte lunga, o alta noapte in care sufletele lor aveau sa lase mastile deoparte. O noapte in care puteau fi doar ei si doua pahare de vin.
Alb. Rece. Sec.
Un vin care intregea suflete, un vin care mereu erau martorul povestii lor fara sfarsit.
-Si ultima oara tot alb ai ales.
-Avem nevoie de-o schimbare.
-E de bine sau de rau?
-Nu vrei sa terminam sticla?
Gandurile nu-si aveau rostul. Paharele se goleau de la sine. Ii placea cum euforia se infiripa in trupul meu. Repede, efervescent… era ca o forta bruta, identic cu omul pe care-l iubea. Trupul se incalzea de la sine, vinul ii racorea sufletul…
Alesese un vin sec. Adesea oamenii care par seci au parte de cele mai colorate momente. Mereu alesese vinuri bune, dar in ultima vreme se intrecuse pe el insusi. Stia ca era amatoare si de fiecare data ii facea surprize din ce in ce mai placuta.
Un lucru era cert: ca si vinul pe care-l goleau pahar dupa pahar si ei se schimbasera. In bine. Faceau ca viata din anii lor sa conteze. Atena dupa Praga avea sa fie o dorinta ce-si lua zborul din cufarul cu vise.
