-Schimba-te! Vin sa te iau.
-Pai abia am ajuns la birou.
-Pai intoarce-te acasa, fa-ti bagajul ca vin dupa tine.
Ca de obicei: autoritar, mereu se facea cum dorea el si totusi nu o deranja. Inainte de a-l cunoaste pe el o deranja ca cineva sa ii faca programul si cu toate astea acum devenise o obisnuinta. Parcase masina in fata blocului si imediat ajunse si el.
-Hai esti gata?
O topea felul in care ii zambea, dar cu toate astea nu ii dadea apa la moara. Stia ca e satul de femei care sa-i pice la picioare. Cumva, in toti anii de cand se cunosteau invatase sa-si pastreze personalitatea intacta.
-Daca tot te grabesti poti pleca singur. Abia am ajuns.
-Bine. Te-astept. Sa nu dureze mult.
-Va dura exact atat cat e nevoie. Ce nu e clar?
-Of, of cineva nu s-a trezit ciufulita de la prima ora a diminetii.
-E pranz.
-Si eu ce spuneam?
Isi arunca ceva haine intr-un troler abia golit si cobori in fuga scarile. Indiferent cum isi dorea sa para in fata lui, ardea de nerabdare sa plece din nou. Drumul pana la aeroport era scurt. Pe bilete destinatia era clara: Paris.
-Pai vinul?
-Care vin.
-Pentru orice destinatie ai o sticla de vin.
-Ce te face sa crezi ca am si acum una?
-Nu ai?
-Poate am.
-Vezi? Ti-am spus eu ca ai.
-Esti incredibila.
-Stiam asta deja.
-O vom bea in aeroport. Mereu mi-am dorit sa fac asta.
Se asezasera la o masa. Mai aveau de asteptat cel putin trei ore, dar timpul era irelevant. Sticla de vin isi facea aparatia. “Colocviu la Paris”. Un rose, sec. O sticla ce iti lua ochii. Din cauza etichetei, din cauza formei, din cauza ca era perfecta.
-Stii ca-l vom bea din pahare de plastic nu?
Radea. Ca de obicei. Nu glumea el foarte des, dar atunci cand o facea ii placea sa o priveasca zambind. Deschise sticla. Lumea se uita ciudat la ei, dar nu ii interesa deloc. Mereu erau doar ei si restul lumii. Vinul curgea in pahare, ei asteptau sa isi ia zborul spre noi aventuri.
-De ce rose?
-Pentru ca imbratisez schimbarea.
-Nu stiu daca astept plecarile sau sa vad ce vin alegi.
-Stiu.
Simtea notele florale cum ii gadila simturile. Era un vin bun, nu foarte tare, cu o aroma specifica si cel mai important, era rose. Calatoria avea sa fie fantastica dupa doua pahare de vin baute unul dupa celalalt. Niciodata nu era prea devreme pentru un “Colocviu la Paris”. Niciodata nu era prea devreme pentru ei. Sticla se golea vazand cu ochii, zborul isi facea anuntata prezenta, iar ei trebuiau sa lase grijile in urma si sa se bucure de vacanta.
