-Ai verificat mailul?

-Pentru?

-Pai ce? Credeai ca ne oprim la Venetia? Ti-am promis ca vedem lumea impreuna.

-Esti fenomenal. Stai sa vad.

Deja stia ce urmeaza. Zambetul rasarea pe buze, dar incerca sa para indiferenta.

-Deci?

-Praga zici?

-Tu ce spui?

-E perfect, dar vinul unde e?

-Rabdare. Te-ai obisnuit all inclusive?

-Nu. Doar ultra all inclusive.

Secretara pasea timida in birou. O cutie invelita frumos, intr-un ambalaj auriu si cu o funda verde de culoarea smaraldului.

-Fix la timp. A ajuns. Ne auzim in weekend.

-Abia astept!

I-a inchis telefonul ca o fetita rasfatata. Astepta sa vada ce alesese de data asta. A luat cutia si a deschis-o de parca venea Craciunul. “Colocviu la Praga”. Alb. Brut. De ce tocmai alegerea asta? Nu avea rost sa se gandeasca prea mult. Dimineata avea avion. Ca de fiecare data, el aparea din neant, ii dadea viata peste cap si disparea din nou. Se obisnuise. Stia sa nu ceara mai mult. Invatase ca alaturi de el nu putea decat sa traiasca momentul, sa lase inhibitiile deoparte si sa se bucure de ce-i oferea neconditionat: timp, trup, mangaieri, alinturi, cadouri, emotii, sentimente si amintiri.

Calatorise in ultimul an mai mult decat si-ar fi imaginat si toate astea datorita lui. Lumea parea insuficienta si amintirile la fel. Stia bine ca ei nu pot avea mai mult. Stia ca se completau unul pe altul, dar timpul nu ii ajuta deloc. Ea? Era un inger in cautarea haosului. El? Era un demon in cautarea pacii. Nu reuseau sa ajunga la un consens. Povestea lor nu se sincroniza niciodata. De fiecare data era prea mult, dar niciodata suficient. Un paradox trait la infinit in care ambii isi traiau dragostea, dar fara sa primeasca happyend-ul.

Isi desfacuse sticla si sorbea din pahar. Telefonul suna insistent.

-De ce brut? De ce alb?

-Avem nevoie de o schimbare.

-La ce te referi?

-Vei vedea. E timpul sa iau eu decizii pentru amandoi. Asa nu ajungem nicaieri.

-Fix la Praga?

-Nu e bun vinul?

-Ba da. Ca de obicei. Dupa Venetia, Praga e o incantare.

-Cum se simte? Apropo si eu il beau tot acum.

-Tare, masculin si totusi aromat.

-Asa ca mine?

Radea. Clar. Tare. Cum ii placea lui. Adora sa o auda razand si probabil ca ar fi intors lumea cu susul in jos daca ea si-ar fi dorit. Mereu ii inchidea telefonul razand. Ii placea. Stia ca vinul ii aducea aminte de ea. Stia ca-l prefera pe cel rose, dar el mereu o asociase cu cel alb. O esenta tare, intr-o prezentare pe masura. Eleganta, rafinata, de neratat privirii.

Fuma un trabuc si savura vinul. Abia astepta sa ii simta parfumul. Abia astepta sa ii intre pe sub piele la fel cum ii inunda vinul simturile. Abia astepta sa o stranga-n brate si sa se piarda in ea. Vinul intr-un oarecare fel i-o aducea mai aproape. Cu siguranta daca ea ar fi lipsit din viata lui acel “Colocviu la Praga” era o incantare doar pentru simturi nu si pentru suflet. Insa acum era pachetul complet.

Vinul aromat, femeia complicata. Bulele agitate, caracterul ei efervescent. Esenta tare, parfumul ei dulce. Sticla intr-o forma ce-i aducea aminte de trupul ei pe care-l vedea din ce in ce mai rar in ultima vreme…

Intalnirea lor de la Praga avea sa fie memorabila…