E 1 iunie. Ajunsă la o vârsta în care naivitatea nu-mi mai e permisă, pot doar să-mi amintesc clipele de fericire pe care le-aveam în urma cu ceva ani. În toiul verii aducem un tribut copiilor, noi cele care încă mai copilărim. Noi cele care încă nu renunțăm la a face mofturi, noi cele care nu renunțăm la vise, noi cele care nu renunțăm la cariere.

Cele mai bune povești se aud la apusul soarelui, într-o grădină mult prea tăcută pentru sufletele noastre. Suntem doar noi și câteva sticle de vin ce ne țin companie. Doar noi și câteva vise uitate undeva-n trecut.

În fiecare an paharul de vin își spune povestea. În fiecare an demonstrăm că deși timpul nu e suficient reușim să-l valorificăm. În fiecare an demonstrăm că o seară liniștită cu vinul potrivit face de zece ori mai mult decât o companie proastă.

Fiecare vis are intensitatea lui, fiecare dintre noi are în spate o poveste transformată-n istorie. Fiecare dintre noi are paharul ei și știe că seara asta reprezintă un tribut adus copilariei.

Una din povești mă impresionează într-un mod plăcut. Un vin sec cu o aromă la fel de intensă ca persoana care-l bea. Carierista de profesie, aflata în momentul potrivit, dar în povestea nepotrivită. Un el selectiv, care cerea prea mult, oferind prea puțin. Aceeași poveste an de an, același sortiment de vin pe care-l bea și-acum și aceeași aromă inconfundabilă florală. Il bea sec. Niciodată cald. Mereu cu aceeași pasiune cu care vorbește despre el. Cred că din toată povestea asta a ajuns să adore vinul mai mult decât barbatul.

Nu o cunosc demult. Nici pe el nu-l cunosc. Nici măcar nu știu cum arată, dar trebuie să menționez că vinul ei era unul dintre cele mai bune. Dacă și el era la fel cred că pot înțelege de ce-i place să-și reamintească aceeași poveste de 3 ani încoace. Cred că ea are cel mai frumos motiv să sărbătoarească. Viața ei e un basm care încă nu a prins viață. Undeva, încă mai așteaptă happy-end-ul și bărbatul care oferă la fel de mult pe cât pretinde.

Ma uit la paharele noastre și-mi dau seama cât de diferite suntem. Majoritatea beau vin alb. Al meu e rose. Îmi plac culorile cât timp acestea se afla-n suflet, pe buze sau într-un pahar de cristal. Poveștile sunt savuroase, iar rozul mi-aduce zâmbetul pe buze.

Asta e seara când între roz și alb redevenim copilele dinaintea primei povești. Asta e seara în care ne-amintim de copilarie povestind într-o grădină uitată de timp. Asta e seara în care vinul e băut într-o companie buna indiferent de culoarea lui.

La mulți ani copilarie!