Povestea vinului rose sau iluzia fericirii – Partea intai
A fost odata ca niciodata o gara parasita de timp, parasita de lume, parasita chiar si de noi. A fost odata ca niciodata o gara luminata de-un apus calduros de soare. Ceea ce se dorea realitate devenise basm, dar a inceput cu “a fost odata ca niciodata”.
A trecut ceva vreme de-atunci. El e doar o poveste nespusa, iar sufletul meu a mai pierdut cateva bucati in drumul spre fericire. Strabatusem hotarata peronul cu un bagaj destinat unei saptamani de fericire. Din pacate fericirea nu tine mereu o viata. Eu nu aveam de unde sa stiu asta. Ochii mei oglindeau zeci de vise ce asteptau sa-si ia zborul. Asta avea sa se intample oricum, dar nu asa cum imi imaginam.
In razele unui soare puternic de august imbratisam o noua poveste. Un om temporar ce avea sa provoace amintiri permanente. Un vanzator de iluzii la suprapret. Intuisem de la primul “buna” ca tot ce va ramane in urma unei astfel de povesti va fi un haos, dar eram dispusa sa plateasc clipe fericire cu un credit pe 7 ani.
-Buna!
-Ai intarziat.
-Ai ajuns tu prea devreme.
-Trebuia sa mai intarzii, probabil terminam si cartea intre timp.
-O vei termina cand te vei intoarce acasa.
Melodiile din playlist se derulau una cate una. Incercam sa fiu calma si sa nu rosesc. Era prea tarziu. Simteam cum imi ia foc fata, iar palmele incepeau sa mi se umezeasca. El era degajat, amuzant si inalt, iar cel mai important vorbea la fel de mult ca mine. Ma simteam bine. Nu era povestea obisnuita. Stiam ca picasem in basmul gresit si printul avea sa se transforme-n dragon.
Dupa o ora jumatate se zarea destinatia finala. Un apartament spatios ce avea sa-mi fie casa si un om ce avea sa-mi fie suflet. Baia era ultimul loc de refugiu. Imi dezbracam hainele una cate una, imi spalam sufletul de temeri si paseam in living cu zambetul pe buze.
Pe masa isi facusera loc doua pahare si o sticla de vin rose. Nu imi placea vinul, dar hotarasem sa nu par o sclifosita asa ca daca tot acceptasem provocarea lui ce mai conta culoarea? Sunetul vinului lovind paharul imi aminteste si-acum de zambetul lui.
-Pentru ce bem?
-Pentru momente de fericire!
-Mereu dramatica.
-Mereu ironic. Niciodata nu mi-a placut rose-ul.
-Acum iti va aminti de mine. Nu il vei mai putea bea fara sa te gandesti la mine si nici nu-ti vei mai dori sa bei altceva.
Simteam parfumul vinului cum imi inunda simturile. Simteam cum ma trezesc la viata si stiam ca-mi doresc omul din fata mea cu tot ce insemna el. Stiam ca alcoolul din pahar nu imi provoca o stare euforica ci ma trezea la realitate. Stiam ca “noi” nu avea sa fie permanent, dar stiam ca temporar poate face diferenta. Stiam ca avea dreptate. Rose-ul mereu imi va aduce aminte de el. Paharele se goleau unul cate unul, emotiile nu mai contau, iar vinul era perfect ca si barbatul din fata mea.
Souhad Manssour
