Ma chinuiam sa tin paharul drept, sa termin tigara si totusi nu faceam asta atat de bine din cauza lui. Imi facea trupul sa vibreze la fiecare atingere, il doream din ce in ce mai mult, dar el avea o rabdare de fier. Era dispus sa ma puna sa astept.

Am stins tigara si am lasat paharul pe pervaz. S-a oprit. Brusc.

M-am intors cu fata la el.

-Il sparg daca e nevoie, dar ti-am zis ca te vreau.

-Uite cine nu are rabdare.

Zambea. Un zambet care-mi topea sufletul. Un zambet care ma facea fericita. L-am impins hotarata spre pat. Ii puteam citi foamea in priviri. Corpurile noastre se inlantuiau de parca ar fi fost unul singur. Felul in care ne completam unul pe celalalt, ritmul compatibil, pana si respiratia era la fel.

O multime de senzatii ma faceau sa ma pierd in el. Sa-l vreau tot mai mult, mai repede, mai tare. Stia ce-mi doresc inainte sa i-o spun. Cu siguranta era o noapte pe care orice femeie si-ar fi dorit-o. O noapte in care limitele nu mai existau demult, mastile cazusera fara drept de apel si ramasesem doar noi doi, dezgoliti de secrete.

Terminasem impreuna si avusesem grija unul de celalalt. El imi demonstrase ca poate fi tot ce-mi doresc si se lasase dus de val.

-Imi doresc sa ma trezesc in fiecare dimineata langa tine.

Ii zambeam incercand sa-mi ascund socul. Eu nu eram pregatita pentru cineva full time. Imi doream fericirea, dar nu o lasam niciodata sa ma acapareze. Mi-l doream pe el, dar nu intr-atat incat dupa o noapte sa mi-l doresc la nesfarsit.

Basmul meu o lua razna si nu mai tinea cont de timp. Totul se intampla prea repede, iar eu imi dadeam seama ca un astfel de om ar putea sa-mi franga sufletul la fel cum imi arata ce e aia fericire.

-Ne vom trezi, impreuna.

Nici eu nu credeam ce spun, dar incercam sa fiu convingatoare. Ma tinea in brate strans, simtea ca dimineata nu ne va gasi impreuna. Stiam ca voi fugi. Mereu sentimentele prea intense intr-un timp prea scurt m-au facut sa-mi iau lumea-n cap si sa plec fara sa privesc in urma.

Il priveam cum dormea linistit. M-am ridicat usor din pat si mi-am pus un pahar de vin. Sticla era singura martora a acestei povesti asasinate mult prea devreme. Felul in care simteam alcoolul facandu-si loc in mintea era extraordinar. Bulele efervescente luptau sa nu ma lase sa plec. Stiam ca e o greseala. Fusese de la inceput. Mi-am permis sa cunosc fericirea, dar stiam ca eu nu sunt facuta pentru asa ceva.

M-am imbracat in liniste si am tras usa dupa mine. Sticla a ramas pe masa, golita si singura proba ce-mi atesta prezenta era un biletel mazgalit in graba.

“Esti tot ce mi-as putea dori, dar timpul nu tine cu noi.”

El avea sa ramana o amintire placuta. La fel si vinul rose. Singurul vin ce aveam sa-l mai beau mult timp dupa acea noapte.

Souhad Manssour